Cei doi poarta o discutie relativ banala, despre pelerina de ploaie, ghiozdanul preferat vs ghiozdanul incapator, relatiile cu colegii de grupa, mersul tramvaiului pe sine. Mama foloseste un ton destul de apasat, usor nemultumit.

 

   Ii explica strident si ii detaliaza muuult despre alegerea ghiozdanului, despre pelerina de ploaie, despre intregul mecanism de functionare al tramvaiului pe sine. In gandul meu imi zic: "Pe mine m-a ametit, oare ce intelege copilul? Doamne, da atatea explicatii... oare copilul chiar tine sirul sau simte ca mama face pe "desteapta"?"

 

  In timp ce imi spuneam acest lucru, aud copilul spunand cu glas schimonosit si cu lacrimi in ochi: "Mami, tu esti perfecta! Le stii pe toate! Si ma certi ca eu nu le stiu!!! Eu nu stiu nimic!"

  Cert este ca mama nu certase deloc copilul, doar ii explica si detalia pe tonul apasat si nemultumit descris mai sus.

 

   Ce vreau sa surprind este ca de o mare importanta este modul in care transmitem mesajele copiilor nostri.

 

   Eu am pus glasul femeii pe seama oboselii si ale problemelor de la munca, dar copilul a perceput asta ca pe o cearta, ca si cum el nu ar fi fost in stare, el nu este prea bun.

 

   Acordati-le timp copiilor si incercati pe cat se poate sa coborati la nivelul lor de intelegere, aratati-va caldura si latura sensibila. Deseori, ii ranim fara sa vrem, iar relatia cu ei se deterioreaza.

 

   Gasiti-va timp si ganditi-va ce va doreati de la parintii vostri cand erati mici.