Copii - terapeuti - familii

 

Intalnesc mai multe situatii:

1. "Terapeuti" care fac treaba doar ca sa se afle "in treaba" si anume: lucreaza cu un copil, vede acel terapeut ca acel copil are o specificitate, ca iese din media normalitatii - si totusi merge in orb cu el, nu face recomandari catre neurolog, psiholog clinician, psihiatru, nici nu suplimenteaza orele de terapie si ne trezim dupa cativa ani ca acel copil nu are niciun progres... dam din umeri si nimeni nu are un raspuns.

2. Gradinite/Scoli particulare care "educa" copii - vad, dansele, institutiile ca acel copil are o problema care depaseste media copiilor normali, totusi, dau feed-back-uri bune parintilor si dau din umeri pe motiv ca inca e in dezvoltare copilul. 

3. Familii cu copii cu diverse tulburari: fie comportamentale, fie de intarziere mentala, ADHD, opozitionism, logopedice, deficit de atentie care simt ca e ceva in neregula cu copilul lor si nu vor sa auda de cuvantul evaluare psihologica, diagnostic, terapie.

Si uite-asa se reia cercul vicios si terapeutii tac, familiile tac, gradinitele tac si toate merg in defavoarea copilului.

Concluze personala: Oricat s-ar amagi o familie, aflata clar intr-o dificultate marcanta cu un copil ce are nevoie de terapie si are nevoie de o buna diagnosticare - consider ca terapeutii si institutiile educationale TREBUIE sa reactioneze si sa aiba o abordare profesionala, sa anunte familia si sa le spuna exact pasii care sunt necesar de urmat. Daca familia continua sa se amageasca si refuza, asta e alta poveste, macar noi ca specialisti ne-am facut datoria!